Secția clinică Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă
Coordonator secție: Conferențiar Dr. Ileana Matei
Asistent Șef: Erika Kiss
Înființată in anul 1986, Secția Clinică de Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă dobândește statutul de secție clinică universitară in 1992, singura cu acest profil din județul Cluj și cea mai mare din Regiunea de Nord Vest. În timp secția devine un centru de referință național, prin formarea a numeroși specialiști - astăzi, pilonii unor centre de chirurgie plastică regională cu care păstram o bună colaborare.
Activitatea se desfășoară prin spitalizare continuă pe un numar de 25 de paturi, prin spitalizare de zi și in regim ambulator, fiind susținută de un personal format din 4 medici primari și un specialist, din care trei cadre universitare la Disciplina Chirurgie Plastică, 12 asistente medicale și 10 cadre auxiliare.
În decursul anilor, patologia adresată secției a devenit din ce în ce mai vastă, variind de la traumatologia simplă și complexă, acută și sechelară la afecțiuni cronice degenerative, proceduri microchirurgicale pentru nervii periferici, malformatii congenitale, tumori de părți moi, chirurgia mâinii. Pacienții cu patologie traumatică deosebit de complexă și gravă au beneficiat de tratamente inovative, uneori în premieră absoluta pentru țara noastră - aici s-a realizat primul transfer liber de bloc digital comun din țară, transferuri libere duble simultane pe același pedicul vascular, reconstrucția degetelor mâinii prin transfer liber digital în urgență etc.
Secția noastră a devenit un important centru al microchirurgiei reconstructive, utilizând cele mai moderne tehnici de reconstrucție tisulară cu lambouri libere sau pe perforante.
Clinica noastră face parte dintre cele selecționate pentru a desfășura activitate în Programul Național de reconstrucție mamară post mastectomie oncologică.
Totodata, secția clinică este un important centru de pregătire universitară și postuniversitară coordonând activitatea de curs și lucrări practice în specialitate pentru studenții Facultății de Medicină Generală, rezidenții în specialitatea Chirurgie Plastică și alte specialități chirurgicale sau medicale, prin organizarea de cursuri post universitare și coordonarea tezelor de licență ale studenților (seriile de limbă română, engleză, franceză).
Activitatea științifica s-a concretizat prin organizarea de congrese naționale și internaționale, publicarea de monografii, tratate de specialitate, articole și lucrări în domeniu apreciate și citate de specialiști renumiți din toată lumea.
Medicii din cadrul structurii :
- Dr. Ileana Matei
- Dr. Bogdan Aldeș ;
- As. Dr. Filip Ardelean ;
- Conferențiar Dr. Ileana Matei ;
- Dr. Calin Morar
- Dr. Komjatszegi Csaba
TARIFE PENTRU SERVICII DE CHIRURGIE ESTETICĂ